Arhiva pentru aprilie, 2009

Size does matter…

Posted in funny on 26 aprilie 2009 by doctorfelix

Fat people are harder to kidnap!

Baraka

Posted in funny cu etichete , , on 22 aprilie 2009 by doctorfelix

Cate lucruri cu folos poti face cu adevarat in 9-10 minute?! Dar cate minute nu ai irosit astazi?! Atasat, inceputul filmului Baraka, un film cu un mesaj construit din antiteze de cadre. Pentru ati face o idee despre Baraka, poti “irosi” fara grija 10 minute. Mai mult, userul de pe youtube a impartit tot filmul in 10 parti, astfel incat poate fi vizionat pe you tube aici.

Am subestimat criza financiara

Posted in funny cu etichete , , on 22 aprilie 2009 by doctorfelix

Pe zi ce trece aflu tot felul de chestii care ma fac sa-mi dau seama de gravitatea situatiei. Am subestimat criza financiara si am gresit. Puteti citi aici cum numarul persoanelor care doresc sa-si faca vasectomie a crescut.

Da! Cuplurile nu mai divorteaza asa usor, tipii isi fac vasectomii, iar femeile iau decizii mai usor legate de cariera lor.  Lucrurile devin nasoale. Bine macar ca exista iubire si intelegere!

Ashes and snow

Posted in recomandari doctorfelix cu etichete , on 18 aprilie 2009 by doctorfelix

Ashes and Snow este mai mult decat un film. Este o poveste spusa pe parcursul unei “expozitii” de cadre sepia atent selectionate. Scopul declarat al autorului: de a redescoperi o lume uitata in care oamenii si animalele traiau in armonie.  Poate suna pretentios, insa povestea si cele 60 de minute de imagini merita fiecare secunda. Proiectul lui Gregory Colbert este sustinut si de o expozitie de fotografie care acum poate fi vizitata in Brazilia.

Volatilitate pe Bursa

Posted in idei cu etichete , , , on 18 aprilie 2009 by doctorfelix

Portofoliul meu de actiuni, contine doua chestii, anume SIF 2 si SIF 5. Denumirile nu prea conteaza. Ideea e ca ieri valoarea acestuia a oscilat de la 1300lei  profit la o pierdere de  600 lei spre sfarsitul zilei. Easy come, easy go.

Cum intotdeauna trebuie sa existe o concluzie, pot sa spun ca totul e trecator si schimbator, probabil intr-o continua devenire. Exista o destinatie finala? Economistii vorbesc de un pret de echilibru al actiunilor pe termen lung, pentru oameni ma indoiesc ca ar exista asa ceva.

La Rokolectiv fara rock

Posted in cluburi, urban cu etichete , on 14 aprilie 2009 by doctorfelix

Am fost si la Rokolectiv, festivalul de muzica electronica tinut zilele trecute in Bucuresti. Petrecerea de duminica de la MNAC imi confirma pentru a mia-oara ca doar la genul asta de petreceri as merge. Aceeasi concluzie si anul trecut.

Imbatranesc, cu greu mai reusesc sa fac fata unui weekend complet (party vineri, sambata si duminica). Petrecerea de vineri m-a tinut amortit pana duminica seara.

Despre Romania Mare

Posted in idei, nervi cu etichete , , , on 10 aprilie 2009 by doctorfelix

“Romania MARE, Romania MARE!” se auzea din ce in ce mai clar pe masura ce ma apropiam de Universitate. De curiozitate, m-am apropiat de grupul de oameni adunati pe treptele Teatrului National. Prima mea interactiune vizuala a fost cu doi tineri, blazati, ce aveau desenat steagul Romaniei pe fata. Alaturi de ei, niste gura-casca. Putin mai incolo, undeva pe iarba, altii intretineau niste lumanari. MOLDOVA statea scris cu litere de tipar. Unii dintre oamenii adunati cantau “Desteapta-te romane!”, insa in surdina si parca cu jena. Din cand in cand,  omul care tinea microfonul, lovit de muza sa, accentua anumite versuri “Matei, Corvine…”. Steagurile Romaniei si al UE erau fluturate, insa fara a reflecta energia oamenilor.

Al doilea grup, ceva mai incolo, fluturau niste steaguri verzi. Leaderul lor, un baiat micut, grasut si cu ten ce te lamurea instant de nivelul sau redus de testosteron, striga cat il tineau plamanii “Basarabia, Basarabia, Romania Mare, Romania Mare”. Ii placea sa se auda in piata Universitatii, pentru ca suna ca o inregistrare proasta pusa pe repeat. Cat am stat acolo l-am auzit spunand si altceva. Citez din memorie: “Steagul nostru are crucea, cui nu ii place crucea, sa se duca…[pauza lunga, se vedea ca incerca sa continue altfel decat si-ar fi dorit initial]…acolo unde nu exista crucea….”. Ei erau Noua Dreapta.

Am stat cateva minute acolo, insa suficient sa ma simt al dracului penibil, cu toate ca eram si eu un gura casca. Nu ma regaseam in mesajul lor de Romanie mare. Cum dracu’ sa fluturi steagul UE si sa strigi Romania mare?! Imi pareau niste copii de la facultatea de Istorie.

Lumea asta nu mai are nimic de-a face nimic rasa, religia sau nationalismul, chiar daca unii isi doresc sau sustin lucrul asta.  E din ce in ce mai mult o lume a elitelor si a intereselor economice, nu a intereselor marute, regionale care nu au nimic de-a face cu economicul. Iar in timp, va fi o lume a pamantenilor, dar pentru asta iti trebuie, ca-n romanele SF, niste ET sau poate doar poluarea excesiva a planetei.

Mai mult, Romania are destule probleme, incat sa nu simta nevoia sa se mai ocupe si de ale altora. Spuneam mai demult pe blogul asta ca politicienii isi bat joc de noi cu planul de buget propus initial. Acum nu mai stiu cum sa reduca cheltuielile si sa aduca bani la buget cu tot felul de idei trasnite de genu’ impozitarea indiferent daca ai facut sau nu profit. Ni s-au intors cersetorii din Italia si Spania si noi vrem Romania mare. Cine dracu’ sa te bage in seama?!

Niste copii, insa se maturizeze dracu’ odata si sa ne scuteasca cu ideile lor pubertare strigate in gura mare intr-o zona misto a Bucurestiului!

Tara’s

Posted in invitati cu etichete , , on 6 aprilie 2009 by doctorfelix

Pe Tara abia am cunoscut-o. Insa, citindu-i articolul, imi dau seama ca o cunosc de mai multa vreme.  Si ea a raspuns invitatiei mele de a posta un articol aici si prin urmare tot ea va raspunde comentariilor noastre.

“Nu-mi aduc aminte din ce film am aflat de superstitia legata de cercul din jurul unei luni pline, sau poate e vorba doar de imaginatia mea. Cica e semn rau. Nici nu vad cum ar putea prevesti ceva bun o un cer negru cu un ochi rece si chior ce te priveste in momentele tale de liniste. Mi-am adus aminte de asta pentru ca si in seara asta m-am refugiat de tirul de intrebari al cunoscutilor in gradina, sub supravegherea unei luni ce da norilor din jur imaginea fumului de tigara iesit din plamanii unui zeu pe jumatate adormit.

Bine zicea un filisof german, “daca exista zei, cu siguranta nu se preocupa de noi”. Isi au vietile lor complicate, nemultumirile lor si roiurile lor stelare in care se culca o data la 3 milenii. E obositor sa fii atat de mare.

Cum vine noaptea, cum imi aduc aminte de propriile derapaje, de iesirile in décor, de alunecarile pe panta penibilului si a dizgratiei. Imi dezbrac sufletul in fata a sute de oameni si din cand in cand mi se face rusine, dar asta nu ma face sa ma acopar, ci doar sa-mi schimb publicul.

Prima aventura de-o noapte din viata mea mi-a lasat un gust amar. Tipul nu era “genul meu”, nu eram extrem de excitata si in cautarea unui penis in erectie ci doar am vrut sa-mi demonstrez ca nu mai sunt o copila ce se indragosteste de orice barbat o gaseste interesanta. Proasta metodologie de aplicare a acestei ordonante femeiesti! Trebuia sa fie o simpla noapte frumoasa, o partida de sex fara vreun fel de legatura sentimentala, un pat in care n-am mai dormit vreodata si un barbat pe care sa nu-l mai vad vreodata. Dimineata m-au lovit remuscarile. Ce idiotenie! Acelasi filisof german spunea si ca remuscarea e ca un caine ce musca o piatra – o prostie.

Urmatoarea aventura de o noapte o sa fie cu o femeie. Just for fun! Macar nu o sa-mi mai vina sa ma iau la palme cand o sa ma uit in oglinda. Barbatii din viata mea m-au facut sa sufar ca un pui de caine lovit cu pietre, femeile mi-au facut zilele mai frumoase.

Scriu tampenii influentata de luna si cercul din jurul ei. Imi mai aprind o tigara si sper sa imi aduc aminte sa va spun sa fiti mai intelepti ca mine. Traiesc din scris review-uri la camere foto si descrieri ale modului de intrebuintare a jucariilor sexuale si, din cand in cand, fac confesiuni sub protectia anonimatului. Stiu ca sunt o talentata scriitoare care n-are curaj sa scrie “pe bune” decat o data la 7 luni, intr-o zi de 13, dupa ora 22:00. “

Festivalul de film NEXT

Posted in urban cu etichete , , on 6 aprilie 2009 by doctorfelix

Ieri, am fost la festivalul de film NEXT. La cinemateca Eforie, de la 19:30 la 22:00, au fost proiectate filmele castigatoare. In afara de un un scurt metraj din Danemarca, care reusea sa transmita un lucru uman intr-un mod foarte simplu, restul filmelor mi s-au parut slabe, la unele putand anticipa idei, gesturi, cadre.

Nici la festivalul de scurt metraje de la MNAC, de acum ceva vreme, alegerea juriului nu mi s-a parut fericita, insa macar aveai de unde alege. Sper doar ca ce am vazut aseara sa nu fi fost reprezentativ pentru ce a fost proiectat zilele trecute la NEXT.

Party la Muzeul de Geologie

Posted in cluburi, urban cu etichete , , , , on 5 aprilie 2009 by doctorfelix

Cum imi plac petrecerile in locuri mai putin conventionale, am zis ca trebuie sa merg la petrecerea de aseara de la Muzeul de Geologie. Parte a festivalului international de scurt si mediu metraj NEXT, petrecerea i-a avut ca invitati pe cei de la Nightlosers, iar acestia l-au avut ca invitat pe Elvis Romanelus, un cetatean de origine roma, imbracat intr-un costum de Elvis cu diamante. Il puteti vedea cum s-a dezlantuit in filmuletul atasat.

Nu stiam cine sunt Nightlosers si acum sunt convins ca puteam trai linistit si fara sa fi stiut. Cat despre Elvis, ar fi trebuit sa ramana in Las Vegas, iar Romanelus sa ia mai bine un acordeon. Nu stiu ce muzica vor sa faca baietii astia si cine dracu’ ii asculta, insa nu sunt pe gustul meu. Personajele prezente, de la artisti pe bune si tipe funky pana la wannabes, au mai colorat seara.

Cat despre mine, totul a inceput cu un pahar de Jack si 3 cuburi de gheata si s-a terminat cu “I did it my way”, cantata de Nae Caranfil si acompaniat de mine. Nici unul dintre noi nu are voce, el parca mai putin.

Mai tarziu, am plecat spre The other side unde am continuat interactiunea inceputa la Muzeu si am petrecut ca-n vremurile bune.