Ieri, am fost la o nunta. Sau la un concert?! Indoiala din intrebarea anterioara poate fi generalizata asupra intregului eveniment si se datoreaza faptului ca a fost o nunta mai atipica, mai apropiata de definitia mea de nunta. Astfel, la nunta asta, as zice mai curand la petrecerea asta, au participat vreo 50 de persoane, nu s-a furat mireasa, nu s-a pus muzica populara, ba mai mult au cantat cei de la VANK. Eu, care nu ascult muzica romaneasca, m-am trezit fredonand cateva versuri pe care credeam ca nu le stiu (ceva cu femeia de unica folosinta). Sau poate o fi cantat Jack?!
Nu-mi aduc aminte foarte clar multe lucruri, insa imi amintesc ca un amic imi povestea cum se despartise de fosta lui prietena pentru ca ea nu il putea astepta pe el sa faca bani si astfel sa se bucure impreuna cu el de viata si imi mai aduc aminte de Violeta, care lucra la L’oreal, visul oricarei fete as fi zis eu, insa ea avea dubiile ei. As fi putut empatiza cu amicul meu, doar aveam experienta necesara, insa pe Violeta nu o intelegeam deloc. Pe bune. Oare ea m-a inteles pe mine?!