Teambulding – the story

Iata ca a mai trecut un teambuilding. Locatia, tot in Bulgaria, insa mai la sud. Sunnybeach mai exact.

Am plecat la 5pm din Bucuresti, ca sa ajungem la 4am. Daca nu as fi avut somn, probabil as fi injurat tot drumul, la fel ca-n benzinaria in care am stat 2h, pentru ca un electrician sa repare un harb de autobuz.

In schimb, a doua zi m-am simtit iubit, iubit de organizatie adica. Masaj, sauna, piscina, sala & stuff au contribuit la relaxarea de a doua zi, in ciuda a doar aproape 5h de somn. Si pentru ca anul trecut am facut baie in mare, tot in perioada asta a anului, am decis sa transform acel eveniment intr-o traditie. Si astfel, m-am racorit in Marea Neagra, sub privirile calduroase si intamplatoare ale colegelor mele. Sper sa nu se faca vreun teambuilding in decembrie!

Mai pe seara, am participat la o petrecere cu colegii mei. A fost fun, pana cand DJul, adus cu noi din tara, a pus niste muzica populara. Nu am empatizat deloc cu cei care incepusera sa faca hora si nici cu cei care incepusera sa cante karaoke. Mi-am mobilizat cateva colege si colegi si am plecat spre un club bulgaresc.  In felul asta, distractia a continuat pana la 4:30pm. Vinul din lobbyul hotelului, compania calduroasa si zacusa bulgareasca manacata nu au reusit sa ne tina, pe nici unul dintre cei mai matinali, pana la rasarit. Pe la 6am am cedat, ratand astfel un rasarit la distanta de 1h.

4h mai tarziu, m-am sculat ca sa fac o alta baie in mare. Astfel, m-am urcat in autocar impacat, in timp ce Romania parea mai departe ca niciodata. La cele 8h de somn de weekendul trecut, s-au adaugat si orele de pe drumul de intoarcere. La un moment dat, am simtit o mana pe umarul meu. Am dechis ochii, cu dificultate, si in fata mea se gaseasa un vames roman. Astfel, la intrarea in Romania am fost trezit la realitate din cele mai adanci si frumoase visuri intamplate pe taramul bulgaresc.

Mi-a placut teambuildingul asta pentru ca nu au fost facute joculete stupide si pentru ca m-am putut relaxa si distra.

E ora 5 si trebuie sa plec la aeroport, peste 3h voi ajunge la Timisoara.

Nu-mi mai iese din cap

Peste tot unde ma duc, cluburi, baruri, pana si la sala, aud melodia asta! Si ca orice melodie simpla, cu versuri idioate, mi-a ramas pe retina si ma trezesc des fredonand-o. Deci, OUT OF MY HEAD, sa pot fredona si alte melodii!

Cohen, here I come, play me a fucking love song!

Iata-ma ducandu-ma la concertul lui Leonard Cohen. Marturisesc ca imi luasem biletul mai mult ca sa nu stau in casa. Aveam in minte imaginea unui concert siropos, plin de cantece de dragoste, la care trebuie sa vii neaparat insotit. Mai tarziu, cand am vazut din autobuz un tip care tinea la subrat un urs rozzzz, cat el de MARE, am zis ca nu e semn bun si ca mi se va apleca de dulcegariile ce se anuntau indirect. Blestemam ca nu poluase ca sa am scuza sa nu ma duc…

Si iata-ma ajuns. O coada mare. Prea mare pentru un asemenea concert, imi trecu prin minte. Oameni de varsta mea, insa si mai in varsta, cu totii insotiti. Nu ma asez si eu la sfarsitul cozii, ci ma aciuesc pe langa unii, deh, ca tot romanu’ in cautare de scurtaturi. “Romanu’ impotriva sistemului”.

Intru. Peste 15 minute,  scena se umplu de oameni elegant imbracati, la costum si cu palarii. Si din boxe nu bubuia nimic, cum eram eu obisnuit de pe la celalate concerte la care m-am dus, in schimb se auzeau acordurile unei melodii in stil evreiesc. Era vorba de “Dance me to the end of love”. Si uite asa, nu mi-am mai auzit gandurile timp de 3h si fiecare idee idioata cu care intrasem disparea pe masura ce omul canta. Si canta!

Timp de 3h, care nici nu stiu cand au trecut, Cohen a recitat, a cantat, insa cel mai mult a povestit unor prieteni, asa cum ni se adresa noua. Toate astea nu pe un stadion de rugby, ci intr-o sala de concerte, care nu avea mai mult de 10 de locuri. Felul in care povestea si felul in care povestile/cantecele sale ajungeau la tine iti creau senzatia de mesaj personalizat, de cadru restrans/intim. Totul plutea. Parca fumasem iarba. Ma jur! Surorile Webb, Cohen’s backing vocals, au avut o mare contributie la aceasta stare.

In spatele nostru se vedea Arcul de Triumf. Din cele patru colturi ale sale, patru reflectoare proiectau lumina pe plafonul de nori ce acoperea stadionul. Asta, mi-a adus aminte de cum il chemau cetatenii orasului Gotham pe Batman ca sa-i salveze. Duminica seara, spectatorii au fost “salvati” de acordurile melodioase ale unor povesti spuse de un om modest, la 74 de ani, care venise sa-si serbeze ziua de nastere impreuna cu noi, cantand si dansand.

A fost un moment,  unul din acele momente pe care eu tot le caut sa le suprind si sa le povestesc aici. Cum imi dau seama de ele? E simplu. Atunci cand simt ca orice as spune, oricum as povesti, tot nu voi reusi sa surpind/sa transmit esenta/starea. Oricum le-as pune in cuvinte, nu as face decat sa le reduc din valoare. Scanteia/clickul nu se poate povesti. Trebuie trait! Atat.

Atasat, Cohen si surorile Webb.

Cable guy

O porcarie de film, insa melodia asta, cantata de JIM CARREY, face toate secundele pierdute ascultand-o! Una din melodiile de la petrecerea de aseara.

@ zilele Bucurestiului

Bryam Adams. Un mosulet, cam pe la 60 de ani. Mi s-a luat de statutul de tara SH unde vin toate rebuturile inainte de casare. Iar noi ne ingramadim sa-i vedem pe cei care ii fredonam mai demult in liceu, sperand sa regasim o imagine care nu mai e acolo. “The only thing that looks good on you is ME”, l-am auzit pe Bryan strigand in parcul Izvorului. De fapt, doar trei melodii am mai prins, insa au fost suficiente cat sa prind un puternic miros de mici. Am scapat de el, in aerul rece de dimineata al Bucurestiului.

Am plecat spre MNAC (muzeul de arta contemporana). Teresa inchisa, doar etajul 2 deschis. Am zis “baga-mi-as” si am pornit spre club.

Si asa am ajuns in Barfly. Nu mai fusesem niciodata pana atunci. Muzica super misto, iar oamenii erau apropiati de varsta mea. Am reusit sa ma deconectez si am prins momentul. Terte parti pot confirma!

Aseara, am aflat ca Embryo s-a inchis si in locul lui s-a deschis un magazin. La dracu’ cu ideilor lor! Singurul loc in care as fi mers seara de seara. M-am indispus!

Tic, tac, a mai trecut o secunda…tic, tac

Intins in pat. Aproape de miezul noptii. Aud tic tacul unui ceas din alte vremuri. Imi trec prin minte tot felul de ganduri, ce va fi, ce a fost, cum ma vad peste 3 ani, ce as fi putut face sa fie diferit etc etc. Nimic de/din prezent.  Dar nimic! Pierd momentul prezent, umplandu-mi secundele de acum cu ganduri despre secunde trecute sau cu ganduri despre secunde pe care poate n-am sa le traiesc niciodata. Gandul ca fac asta ma enerveaza la culme! Si ce nervi am!!! Tot ce-mi doresc de fapt este sa traiesc secunda prezenta, astfel incat sa am pentru ce striga: “Clipa, opreste-te!”. Cred ca-as putea plati si pretul pe care l-a platit Faust.

Cu un PUI nu se face dragoste, ce pana mea!

O problema arzatoare:
“Puiule?! esti? Hai ma puiule….ma mai iubesti?!” Ea si puiul ei. Doi pui, doua inimi care bat ca una ….o inima de pui.

Dezbatarea problemei:
Alintarile astea ma seaca. De fapt de la orice alint si diminutivare, mai ales a numelui meu, mi se ia. Mi se face greata. Puiul ma’sii!

Recunosc! Uneori imi vine si mie sa alint. Ce fac atunci?! Pai ce dracu’ sa fac: incerc sa ma abtin, muscandu-mi limba. Uneori ma intreb de ce o fac. Si alteori imi raspund, amagindu-ma, ca e din vina celor din jurul meu care imi tot solicita nervii cu: pui, iubitel, inima mea roz si altele. Cand mai scap un alint, si nu d’ala la misto (pipotzica mea, panterutza lu’ tata etc), regret. Ma rog ca ea sa nu fi auzit sau, mai grav, sa continue…

Concluzia:
Ea: Ce faci?
El: Il astept dracu’ pe Cupidon!

Cantami una canzone, perche sei un italiano vero

Uneori ti se mai ia de cluburi si te mai duci si pe la Venetia. Bucuresti acum, 2 h mai incolo, Venetia.

Am plecat cu ganduri de conquistador roman. Cand am ajuns in Venetia, ma gandeam sa gasesc un italian, sa-i bag 5 euro in buzunar, iar apoi sa-i spun: “Cantami una canzone, perche sei un italiano vero!!!”. Gandurile mele de “colonizator” roman, care la tot pasul auzea doar “buna seara” in loc de “buona sera” si care se gandea sa faca baie in grand canal, s-au disipat in momentul in care am auzit muzica clasica rasunand in piata San Marco. In acel moment, am inceput sa fredonez muzica ce se auzea, bucurandu-ma ca pentru astia nu exista VOLTAj & altele.

In Venetia, m-am ratacit, pentru ca e usor sa te pierzi pe stradute intortocheate si inguste. M-am plimbat cu vaporetto, pentru ca e un oras in care oamenii au barci in loc de masini. Am bagat inghetata la greu, pentru ca GELATO lor e parca mai bun decat al nostru. In Venetia, am hranit porumbeii si am simtit briza marii, suficient cat sa ma intreb, “unde naiba sunt tipele in bikinii?!”. In Venetia, am fost la opera si nu m-am intrebat: “de ce naiba canta astia in italiana?!”. Mai mult, mi-a placut. In piata San Marco, oamenii zambeau mai des si valsau dupa niste reguli proprii. In Ventia, as fi putut sa mi exersez putina germana pe care o stiu: “bist du romantisch?” si “ich liebe dich!”. De fapt puteai sa-ti exersezi orice lb straina, dat fiind cele 20 de mil. de turisti, de toate nationalitatile, care viziteaza anual Venetia.

What do you want to do before you die

Fiecare are raspunsul lui aici: http://beforeidieiwantto.org/

A inceput scoala

A inceput scoala. Iata cateva chestii care-mi vin in minte legate de acest eveniment:

“- Stai cuminte baietel la locul tau, si daca esti cuminte vei primi o bombonica.”

“- Trebuie sa inveti, sa ai rabdare, si cand te vei califica vei primi si tu. Treapta cu treapta”

“- Meseria e bratara de aur. Fa-te doctor mama sau uite ca se cauta ingineri”

“- E un baietel bun. E asa cuminte si la locul lui, incat nu supara pe nimeni. Sa va traiasca!”